"Deschizi larg fereastra; vrei aer, mult aer, care sa-ti invadeze si ultima celula din corp. Respiri: aerul sarat al marii, aroma cafelei proaspat rasnita si care asteapta sa fie impreunata cu apa clocotinda, mirosul patrunzator al noptii trecute.... Si-ti cauti pipa; gasesti intai cutia cu tutun pe al carei capac incepi sa bati incet ritmul serii de dinainte de noaptea trecuta. Te asezi comod in fotoliul asezat strategic in bataia soarelui diminetii si te intrebi pe unde-ti vor mai zburda astazi gandurile. Acum (abia acum) deschideti Negustorul de pipe. Sunteti pregatiti sa intrati intr-o alta lume: cea in care visele capata culoare, miros de tutun proaspat rulat si aroma de cafea bauta in nestire. Si daca ne-om intalni la capat de drum, ei bine, nu va fi o pura intamplare." (Nona Rapotan) "Densa, atasanta, intensa, avand ceva din zugraveala onirica a romanticilor, dar si din melancolia supuranda a esticilor precum Hrabal, proza lui Paul Gabor reuseste sa bucure si sa provoace in acelasi timp. Plasandu-se in zona in care tandretea nu se desparte de cruzime, ramificandu-se fractalic, ludic, tesandu-se din proliferante plase care te prind iremediabil, reuseste sa nu oboseasca nici prin mizerabilismul dezabuzarii, nici prin excesul unui stil prea cautat. Din toate aceste motive, dar si din altele, aparitia cartii lui Paul Gabor reprezinta un eveniment literar convingator si remarcabil." (Doru Castaian) "Inainte s-ajunga acasa, zmeul arunca buzduganul. Asa spune povestea. Numai ca aici buzduganul e insasi povestea. Si, ce sa vezi?, inauntrul lui sunt alte povesti. Paul Gabor scrie netsuckeuri, bijuteriile alea japoneze care sfarsesc snurul chimonoului, snurul care leaga lung, care acopera. Dar avem o problema: Paul dezleaga, Paul descopera, Paul pune o mistrie de aroma in hardaul cu aer, amesteca bine, face focul, pune tuciul pe pirostrii, afara, pe nisipul ud de val, incanteaza samanic, mai amesteca nitel, gusta, imi da si mie, cum sa nu-mi dea?, eu sunt cititorul lui, si-apoi toarna in forme piatra povestii. In forme mici, de piatra si ele, numai piatra naste piatra, o naste natural, ce-ti pasa tie, gustatorule, de travaliul pietrei?, rasufla, rasufli, se odihneste, te odihneste, vegheaza, te vegheaza. Si-odata ce-ai intrat pe usa primei povesti, intri in palatul narativ, cu arcade si arabescuri, cu vitralii si volute, cu aerul lui care cantareste cat suflul omenesc. Plutind, treci din incapere-n incapere, nu numeri, aici nu se numara, aici se canta si cand doare, aici se traieste, hei, nu te speria, doar se traieste, omul asta care scrie iti da apa si merinde, tu doar bucura-te, viule, cuvintele lui sunt drum de aer, ce, nu stiai ca stii sa umbli pe nepamanturi?" (Ana Barton)